A trai inseamna a fi, nu a face. Tu, esti sau faci??

De-ce-ai-nevoie-pentru-a-trai-o-viata-fericita-si-echilibrata-

Multi oameni isi traiesc viata ca si cand ar fi haituiti sau amenintati de nenumarate primejdii, ca si cand ar fi pedepsiti daca s-ar opri chiar si numai o secunda din cautarea iluzorie a placerilor. Daca nu s-ar misca in permananta dupa ceva, acesti oameni s-ar simti pierduti.

De dimineata devreme, pana seara tarziu, fiecare secunda trebuie sa fie umpluta pana la refuz cu activitati. Cand stau fara sa faca nimic, au impresia ca inceteaza sa existe. Chiar si pensionarii si copiii se plang ca nu au timp si ca sunt mereu stresati.

Stresul nu este cauzat de circumstante exterioare, ci este efectul unei anumite perceptii asupra lumii. Conform  acestei perceptii, viata se reduce la verbul “a face”. Cel care  pur si simplu nu exista. “ Trebuie sa faci ca sa fii ”, astfel suna a unsprezecea porunca a culturii noastre.

Nu este deci de mirare ca europenii, mai ales cei din tarile nordice, arunca oamenilor din tarile sudice priviri dispretuiroare. La amiaza, cand noi muncim, ei dorm, seara cand noi ne grabim, ei se plimba agale, iar dimineata, cand noi marsaluim, ei danseaza.

“Cel ce nu face nimic nu are dreptul la existenta  ”, spune una dintre maximele societatii occidentale. Astfel se explica si intreg ritualul inerent intalnirii intre doi necunoscuti: prezentarile nu se reduc la nume si prenume, ci se axeaza pe statutul socio-profesional al interlocutorilor.

“Eu sunt avocat. Dumneavoastra cu ce va ocupati?” este o replica standard. Vai de cel care indrazneste sa raspunda: “cu ce ma ocup? Stau aici, respir si discut cu dumneavoastra!” Un asemenea om se exclude automat din societatea celor ce produc si consuma intr-un lant inexorabil.

Stim din experienta ca nici un raspuns de genul “sunt casnica si mama a patru copii” nu ajunge. Intotdeauna se lasa o tacare jenanta, intrerupta de o intrebare derutanta: “bun, bun dar de fapt ce faceti?” Ca si cum cresterea copiilor si intretinerea unei case ar fi o trandaveala rusinoasa.

In realitate, insa, viata nu inseamna a face, ci a fi. Nimeni nu trebuie sa justifice existent pe aceasta planeta, agitandu-se frenetic. Nici unul dintre noi nu va aduna in cer puncte in plus numai pentru ca pe pamant s-a spetit muncind.

 “Daca exista pace interioara, aceasta provine din faptul de a fi, nu din a avea.” Henry Miller

RECOMAND:

Arta de a trai mult – Paolo Antognetti” este o carte foarte frumoasa, cu idei geniale si pe parcursul citirii te tine cu sufletul la gura. Se citeste cu usurinta, chiar relaxanta si o recomand cu toata inima. Daca esti hotarat sa o cumperi, mai jos ti-am lasat cateva indrumari pentru o usoara comandare.

Iti  recomand sa comanzi cu incredere de pe ACEST LINK de pe site-ul oficial. Astfel poti putea face livrarea coletului la adresa ta.

La efectuarea comenzii poti solicita optiunea “ Deschizi coletul” si ai posibilitatea sa deschizi coletul la livrare si sa verifici continutul acestuia.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s